Veste șoc! Hainele pentru vacanță nu există. Există haine punct. Ba mai bine spus, există piese vestimentare
Cea mai simplă cale de a avea o garderobă funcțională este să nu o mai împărțiți în categorii distincte: de timp liber, de birou, haine pentru vacanță, de ieșit, de plimbat. Ba chiar am avut o clientă care mi-a spus că și-a cumpărat o rochie cu gândul să o poarte când se duce la Mega. Singurele excepții sunt: hainele de ceremonie – petreceri, nunți, botezuri, dineuri sau alte ceremonii la care participați. Și chiar și acolo există posibilitatea de a repurta piesele. În momenul în care le cumpărați gândiți-le să poată să fie purtate în cât mai multe contexte. De exemplu, o rochie ușor transparenta, subtire, de vară pe care o porți pe faleză poate fi purtată cu un furou pe dedesubt și la serviciu. Sau un sacou din in poate fi purtat: la birou, pe stradă, la supermarket, seara pe desupra unei rochii. Sau chiar la o petrecere seara dacă îi aplici o broșă și folosești apret atunci când îl calci. Despre călcat mai multe am scris aici.
Acum că am lămurit acest detaliu legat de eficiență, să trecem la lucruri concrete. Dacă vorbim despre haine pentru vacanță atunci sunt 3 lucruri importante de punctat:
1.Orice corp merită să se bucure de plajă și de soare!
Majoritatea avem aproximatix 22 de zile de concediu. Când m-am angajat prima dată m-a sunat mama după prima zi și m-a întrebat cum mi se pare. I-am spus că sarcinile sunt floare la ureche. Nimic dificil. Însă mă speriau profund cele doar 21 de zile de concediu dintr-un an cu 365 de zile. Dintr-o multitudine de țări, culturi, locuri de vizitat. De atunci îmi clocotea în vene sângele de antreprenor. Între timp, a apărut această situație stranie și neobișnuită cu carantina, cu virusul. Și tu meriți să te bucuri de soare și de plajă. Chiar dacă ai facut colac în carantină. Chiar dacă ai mai făcut un colac. Chiar dacă nu îți găsești costum de baie pentru că ai nevoie de plus size. Corpul tău are nevoie de vitamina D, are nevoie de iubire. Urmărește contul de Instagram Agent Provocateur. Poate așa te vei convinge că orice corp poate fi sexi.
2. Alege costumul de baie potrivit pentru particularitățile corpului și sufletului tău
Uită de ce scriu revistele că se poartă. De exemplu, dacă ție îți place slip tanga, ia-ți tanga și gata! Ce contează că nu se mai poartă? Dacă tu rezonezi cu costumele de baie dintr-o singură piesă, că e mai comod, ca nu ți se văd vergiturile sau din whatever alt motiv, poartă costumul dintr-o piesă. Orice costum ai alege: optează pentru măsura ta (am văzut des costume prea mici care arătau dizgrațios și sunt convinsă ca sunt si incomode), alege o culoare care să te avantajeze. Dacă nu știi ce culori sunt pentru tine, te aștept la o analiză cromatică.
Pielea la vedere oferă senzația de volum. Folosiți această informație dacă doriți să creați un artificiu de styling pentru a da o altă alură corpului vostru. Te rog înainte de asta, recitește punctul 1. Ține minte că orice corp este un corp care merită să fie iubit, răsfățat și alintat.
Așa cum v-ați obișnuit, am și o propunere de la designerii români – Nalu Underwear design minimalist, calitate și prețuri accesibile. Dacă tot ajungeți pe site-ul lor aruncați o privire și la piesele de lenjerie intimă. Atenție! Pot provoca dependență!
3.Vara uită de jeans și denim! Alege haine pentru vacanță din in!
Englezii spun: ”Life is short to wear boring clothes”. Eu spun că viața este prea scurtă pentru haine incomode. Deci vara fără blugi! Bun. Accept roșiile și ouăle aruncate! Și da, știu teoria: jeans merge cu orice, are o durată de viață lungă și lista poate continua. Eu una însă nu mai pot cu uniforma jeans scurt și tricou! Dintr-o mare infinită de styling-uri chiar vrei să arăți ca alte 238476 de femei? Pe de altă parte, denimul este un material gros care nu face casă bună cu canicula. Și cel mai important, dacă nu au și ceva fibre elastice în compoziție, clar nu putem lua în calcul confortul. Parcă după două ore de purtat, orice pereche pare sa fi intrat la apă, să te țină, să te incomodeze, să te deranjeze. Doar eu pățesc asta? Oare doar eu sunt confort addicted? Cu ce să înlocuiți? Cu o rochie de vară. Inspirație și propuneri găsești în articolul despre rochia perfectă de vară sau te aștept la o ședintă de personal shopping ori un ghid online personalizat. Ai mai jos o mostră. Eu caut piese pentru tine, tu doar le adaugi în coș și le plătești. Totul se încadrează în buget și respectă paleta ta cromatică și preferințele. Poți să ții un secret? Este unul dintre serviciile pe care clienții mei le preferă.
Alte informații utile:
1. Alege o pălărie de paie nu din plastic. Vei transipra tot timpul în cele de plastic, iar părul tău va arăta ca după război. Sau optează pentru un turban.
2. Schimbă costumul de baie pe plajă. Nu sta cu el ud pe tine mult timp. Riști să faci infecție urinară.
3. Pentru a nu rămăne cu urme, alege costume de baie cu partea de sus diferită
4. Pune în bagaj o jechetă din jeans, sau un pulover ori un șal. Uneori chiar și vara, seara poate fi răcoare. Mai ales dacă alegi să mergi la munte sau într-o stațiune de coastă.
5. Poți înlocui prosoapele de plajă cu pareo. Așa vei economisi mult spațiu în bagaj.
6. Folosește cremă cu protecție și hidrateaza-te bine!
7. Închide telefonul de serviciu sau lasă-l acasă!
8. Ia-ți câteva ore pe care să le petreci cu tine însăti. Sigur familia va supraviețui câteva ore fără tine.
9. Repeat!