In primul rand sa ne intelegem, Sf. este de la Sfantul si este o metafora. Din fericire suntem diferiti si unii n-au umorul cu ei mereu sau deloc. Asa ca am simtit nevoia sa fac aceasta precizare.
Acum sa trecem la subiect Tory Burch si sumanul romanesc de la Muzeul Metropolitan de Arta de la New York, donat in 1981 de Christine Valmy si pe care il avem in fotografia de mai jos.
N-as fi vrut neaparat sa scriu despre asta insa mi se pare ca lumea a luat-o razna. Atata incrancenare, atata ura, atata agresivitate de parca unii ar avea dividente la Tory Burch altii drepturi de autor la sumanul cu pricina. By the way, Tory Burch e o femeie mai oameni buni. 🙂
Sa ne intelegem pasnic si clar: mi-am propus prin aceasta postare sa fac niste lamuriri nu sa fac dreptate ca nu ma consider vreo judecatoarea Silvia Conti a modei. Nici pomeneala. Eu iubesc moda asa cu toate neajunsurile ei, asa cum iti iubesti sotul chiar daca isi lasa sosetele langa pat zi de zi de zi. Asa ca in iubirea mea stiu ca in moda exista mult plagiat, mult copiat si multa inspiratie din cauza ca sunt putini cei care au revolutionat moda. Nu ma voi apuca sa ii insirui acum. De exemplu, am scris mai demult despre Dior. M-am lasat pagubasa ca am vazut ca nu prea a avut succes scrierea. Asta nu inseamna ca n-am mai citit despre ce se intampla prin bucatariile si sufrageriile marilor case. Asa ca la cererea publicului si vin cu astfel de informatii. Astept doar cererile voastre. Nu stiu de ce, dupa ce am citit „Razboaiele luxului” am o noua placere vinovata: sa urmaresc care art-design director pe unde sa mai muta si de ce. Am baut multa cafea si logoreea se manifesta in scris. Sa ma intorc la oile mele.
Cum ziceam, toata lumea se mai inspira de ici de colo, hainele mai seamana intre ele. Multi oameni care au alte preocupari, nu deosebesc o geanta marcata LV chiar daca unii si-ar permite una, din simplul motiv ca nu ii intereseaza moda si cu asta basta. Hai sa pornesc discutia pe genti ca aici e treaba mai simpla din punctual meu de vedere. Asa ca unele firme speculeaza acest lucru si copiaza intr-un mod grosier si la propriu si la figurat modelele marilor case. In Romania, situatia e dramatica. Multe de fapt nu multe ci foarte multe posete seamana si rasar cu modele consacrate de brand. Eu cu ochii mei am vazut in ultimii ani (intr-un lant de magazine romanesti, care au impanzit mall-urile) cel putin un model care seamana dar si rasare cu modele de brand.
Ca sa nu mai lungim vorba, treaba sta asa: in primul rand eu urasc plagiatul ca asa m-au invatat pe mine si acasa si la scoala si mi-a intrat in sange.
Doi la mana, daca te inspiri de undeva, fa-i domle omului hatarul si zi-i ca e asa grozav ca ti-a venit si tie o idee sau spune-i direct ca e inspirational ca se poarta termenul.
Trei la mana, mi-am reconfirmat cat de patimasi suntem noi ca natie si cum avem noi impresia ca ne pricepem la de toate. Inclusiv la carpe, haine, feișăn, branduri si drepturi de autor. Oare cati din cei care dau share postarii au in dulap o piesa traditionala pe care o poarta? Oare cati dintre cei care dau share cumpara haine de la designerii romani talentati care abia supravietuiesc? Cati credeti ca ar fi dispusi sa cheltuie 350€ pe un articol vandut de un designer roman care are la baza inspiratie dupa un produs traditional? Nu stiu! E treaba lor!
Patru la mana: se spune ca nu exista publicitate negativa. Daca o australianca se indragosteste iremediabil de haina controversata, din Romania nu o poate cumpara prea facil pe cand Tory Burch o are la vanzare la un click distanta. Avantaj Tory!
Sa revenim la titlul articolului. Google dragul de el, a dezvoltat un proiect care se cheama We wear culture asa ca imi implineste mie visul de a face niste analize cu iz antropologic si cultural despre cum se imbraca oamenii prin diferite tari. Astfel ma scuteste sa mai cheltui bani pe la toate muzeele de moda din lume. Sa o credeti voi! De cand cu proiectul asta ma simt ca si cum mi-e foame si cineva doar imi arata mancarea si mi-o plimba pe la nas. Cand o ajunge in Romania cu „cartografierea” tare mi-ar placea sa fiu implicata in proces (ALO? se aude acolo sus?) si tot cand or ajunge in Romania va afla o lume intreaga ce mina de aur reprezinta straiele traditionale romanesti. Pana atunci, daca v-am facut pofta sa purtati o ie, am un articol pregatit despre cum sa porti ia si cu altceva in afara de clasicii jeansi. Si iata-ma si pe mine anul trecut pe 24 iunie, de Ziua Internationala a iei cu cele doua bijuterii: Tomi si ia de la bunica.
Photo Credits: http://www.metmuseum.org/art/collection/search/126983 si arhiva personala pentru pozele cu mine.
